ZIUA 2

by 4noiembrie

ziua2

Cobor pe peronul metroului in graba. Toti cei ce asteapta metroul sunt imbracati in haine negre si poarta pe cap un fel de lanterne indreptate in sus. In tunel se aude metroul. Scartaitul metalic si vajaitul devin din ce in ce mai insuportabile. Ma dor timpanele si imi acopar urechile cu mainile, desi toti ceilalti par a nu auzi nimic. Aud vocea care anunta sosirea metroului: “Trenul… ajuge in… directia… lumii”. N-am auzit tot, dar pare ciudat. Trenul asta merge spre Unirii. In fine. Am auzit aiurea.

Ma urc in metrou. Ciudat lucru, niciunul din cei de pe peron nu s-a urcat in acelasi vagon cu mine. O singura persoana, undeva in dreapta mea, la distanta de 6-7 scaune. Pare a fi o femeie, desi nu pot sa fiu sigur. E imbracata inr-o pelerina lunga si are o gluga pe cap. Imi dau seama ca e femeie judecand dupa arcuirea spatelui si pozitia picioarelor. Mainile ii sunt ascunse in vesmant.

Boxele incep sa paraie, apoi se aude un tiuit ascutit. In cateva secunde nu pot sa mai aud nimic. Nici zgomotul metroului, nici boxele, nimic. O tacere perfecta imi cuprinde mintea. Nu pot sa-mi aud nici gandurile…sau nu pot sa gandesc, nu-mi dau seama. Apoi deodata, aud vocea care vesteste directia metroului: “Trenul se indreapta spre statia 4 noiembrie 2013. Pentru alta statie, coborati la urmatoarea oprire.” Ma ridic de pe scaun nedumerit si ma indrept catre usa; cealalta persoana din vagon nu s-a miscat deloc. Trenul ajunge in statie. Pe peron, aceleasi siluete ciudate ca si la statia precedenta, cu aceleasi lanterne pe cap. Unghiurile in care se inclina trupurile lor fac astfel incat lanternele lumineaza in acelasi loc pe tavan. Ma lipesc de geam pentru a vedea ce lumineaza. Pe tavanul metroului scrie cu rosu: “Trenul se indreapta Spre Sfarsitul Lumii”. Un fior terifiant imi trece prin tot corpul, ma doare capul ca si cum as fi strans intr-o menghina, picioarele mi se inmoaie. Apas butonul ce deschide usile insa nimic. Speriat, apas butonul de alarma. Nimic. Trenul incepe sa se miste.

Dinspre cealalta persoana din vagon se aude un murmur. Nu inteleg ce spune. Incerc sa ma dezmeticesc, sa ma concetrez:

-Poftim? Ai spus ceva?

Dinspre ea se aude cea mai feminina voce pe care mi-a mangaiat vreodata auzul:

-Nu poti sa mai faci nimic, asta am spus!

-Ce vrei sa spui?

-Nu vreau sa spun nimic altceva decat ai auzit déjà: Nu mai poti face nimic!

-Nu inteleg ce se intampla…

-Vei intelege curand.

-Unde merge metroul asta? Si de ce a zis mai devreme ca trenul se indreapta Spre Sfarsitul Lumii?

-Tot timpul ai gandit mai mult decat ai facut. Si ce ti-a adus asta? Ai fost vreodata fericit pentru ca ai stiut?

-Nu inteleg. Ma cunosti? Ne stim? Cine esti?

-N-ai inteles niciodata. Cu cat ai stiut mai mult, cu atat mai putin ai inteles. Si chiar daca ai fi inteles. Nu ti-ar fi ajutat la nimic. Tot aici ai fi ajuns. Doar ca poate ai fi fost mai fericit. Asculta, macar acum. Nu mai incerca sa rezolvi dileme. Totul e fara rezolvare.

-Bine, dar…

-Niciun dar. Nimic. Taci!

Ea s-a ridicat usor de pe scaun, cu spatele la mine. A inceput sa murmure un cantec neinteles. Glasul ei este atat de perfect, ca o esenta a feminitatii si erotismului. Si-a dus mana la umar si si-a desprins vesmantul. I-a alunecat incet, pe corp, lasand-o intr-o camasa lunga, alba, de dantela. Unduirile corpului I se intrezaresc prin camasa. Inima a inceput sa-mi bata atat de tare, incat numai calmul glasului ei reuseste sa-mi calmeze pulsul. M-am excitat atat de tare cum nu mi se intamplase niciodata. Imi simt organul pulsand haotic.

Se intoarce usor si se indreapta spre mine, incet. Este perfecta. A ajuns langa mine,  mi-a luat mainile si mi le-a bagat usor, pe sub camasa ei, catre sani. Am simtit viata in ea. I-am simtit caldura si i-am simtit pulsul. I-am simtit mirosul de femeie. Mi-a coborat mana dreapta de pe san, in jos si mi-a dat drumul. Am simtit-o uda, fierbinte. In clitoris i-am simtit bataile inimii. I-am despartit labiile moi cu degetele si am patruns-o cu degetul mijlociu, adanc, apasat, insistent. S-a orpit din fredonat si a gemut. A gemut asa cum nu mai auzisem un geamat pana atunci, iar in palma stanga i-am simtit sfarcul intarinduse.

Mi-a mangaiat fata, pleoapele si buzele, iar atingerea ei era atat de moale si delicata, incat fiecare nerv de pe chipul meu a simtit-o. Si-a coborat mainile spre pieptul meu, apoi mai jos, mi-a desfacut cureaua, mi-a tras pantalonii, si-a ridicat camasa si s-a urcat peste mine. Am simtit-o ca si cand ar fi fost patrunsa pentru prima data, iar vaginul ei a luat forma penisului meu. Nu eram in ea, ci ea era in mine, asa ii simteam toate miscarile, pasiunea, pofta, desfraul. Miscarile ei erau miscarile valurilor, ale crengilor in vant.

Statie dupa statie, fara oprire, oamenii cu lanterne in cap uitandu-se pe geamul vagonului in timp ce trenul incetinea de fiecare data fara sa se opreasca, scrisul acela pe tavan… Iar ea, miscandu-se cu o ritmicitate aritmica deasupra mea, mangaindu-mi pula cu esenta feminitatii ei, o furtuna, in sus si in jos, din ce in ce mai repede, un crescendo ce-mi facea inima sa fie permanent la limita exploziei… Am ejaculat in ea si ea a tipat, aproape animalic, atat de pur. I-am simtit vaginul strangandu-ma, ca si cum ar fi frut sa ma tina acolo, sa ramanem acolo…

In secunda urmatoare am adormit. Sau poate am lesinat. Cu ea in suflet. Mi-am revenit dupa catva timp si disparuse. M-am uitat in jur si nu era nimic. Era gri si pustiu. M-am pipait pe piept si m-a cuprins o durere nebuna. M-am uitat in jos. Pe piept aveam scris, cu litere arse in carne: 4 noiembrie 2013.

Cand m-am trezit din vis eram transpirat si ma durea pieptul. Mi-am amintit tot, fiecare detaliu. Iar ea, corpul ei, atingerea ei, totul ramasesera in realitate in mine. Mi-am trecut degetele peste piept si simteam literele, desi nu erau acolo.

Nu am vorbit cu nimeni. Am deschis o sticla de vodka, un cui, si am ramas toata ziua asa…