Ziua 8

by 4noiembrie

Hands_by_FlawedWorkofArt

M-am trezit incercand sa raspund unei intrebari ce probabil sta pe limba multora dintre noi. Multi dintre noi nu stiu insa ca mai avem de trait atat de putin. Si daca ar sti ca va veni sfarsitul, tot n-ar incerca sa raspunda.

De ce facem lucrurile asa de complicate? De ce nu e nimic simplu, cand ar putea sa fie? De ce nu suntem niciodata sinceri. Tot timpul complicam lucrurile in asa fel incat ajungem ghemuri de sentimente si idei incalcite, legate intre ele, fara sansa de a le mai dezlega si a fi vreodata fericiti.

De ce ne ambitionam sa facem scenarii si variante, sa jucam sah cu noi insine incercand sa descoperim cine si dupa cate mutari va fi castigator. De fiecare data pierdem, pentru ca in jocul asta nu exista castigator, exista doar timp pierdut in van, cand sunt alte, multe alte atatea lucruri atat de usoare si simple, la indemana, naturale, evidente.

Nu ne place sa vedem adevarul. Suntem pierduti in fata adevarului interior asa ca niciun adevar nu este posibil. Totul se desfasoara plecand de la premise gresite, majoritatea dintre ele cu potential de mini drame. Suntem actori prosti ce nu-si stiu rolul si improvizeaza rusinati de potentiala reactie negativa a unui public, inconstienti ca publicul iubeste orice i se ofera atata timp cat e exagerat sau dramatic.

Suntem mici si ne jucam cu lucruri si idei ce ne fac sa parem mari, sub falsa impresie ca exista ceva ce conteaza mai mult decat frumusetea lucrurilor simple. Suntem si mai mici cand totul se naruie sub ochii nostri si nu mai intelegem nimic. Si ar fi atat de simplu sa iesim afara, sa privim primavara in vant si vantul in copaci. Si oameni ce misuna. Si toti au drame. Si-s tristi cu totii. Toti fac planuri, uneltesc, incearca. In fiecare dintre noi e un razboi. In fiecare e o drama sau o comedie. Dar nimic nu e niciodata simplu.