4 noiembrie

La Sfarsitul Lumii

Month: March, 2013

Ziua 6

Mi-am spus ca astazi trebuie sa fac ceva altfel. Sa fac ceva ce n-am mai facut de mult.

M-am trezit, m-am pus blugii si tricoul preferat, mi-am pus castile in urechi si am iesit din casa. Am plecat pe jos, fara directie. Ascultam Massive Attack si ma simteam ca in visul vietii mele.

Nu m-am gandit la nimic special. Mi-am adus aminte ca-mi place sa privesc oamenii pe strada. De fiecare data cand vad un om trist, suparat, imi pare ca-I stiu povestea vietii. Oamenii fericiti ma nedumeresc insa. Ce motive ar avea sa fie veseli? Si este vorba oare despre o fericire de moment sau ei chiar se simt bine cu viata lor?

Am ajuns la Mec si mi-am cumparat o cafea. Am baut-o pe terasa, tremurand in frig. Oamenii intrau si ieseau si cativa dintre ei s-au uitat nedumerit la mine, intrebandu-se ce caut singur, in frig, pe terasa. Se intrebau daca-s nebun sau doar ciudat. Le-am raspuns din priviri ca da.

La un moment dat a aparut un cersetor batran. M-a intrebat daca-I dau bani. Primul instinct a fost sa-l along. Apoi mi-am dat seama ca trebuie sa fac lucrurile altfel. I-am spus ca nu-I dau bani, dar ca ii voi lua de mancare. Mi-a spus sa-I iau ce ma lasa inima. I-am cumparat 4 hamburgeri, doua portii de cartofi si o bere. I le-am oferit si m-am asezat la masa cu el.

A inceput sa manance, insa contrar asteptarilor mele, nu a infulecat ce i-am oferit. Dupa toate aparentele, nu-si pierduse respectul de sine, desi locuia pe strazi. Mi-a spus sa iau si eu un hamburger. Am refuzat, dar a insistat, si a spus ca nu va mai manca nimic daca nu mananc si eu cu el.

-Bine, o sa mananc cu tine. Cum te cheama?

-Stefan. Stefan Iosif. Prietenii imi spun Fane. Nu mi-a mai spus nimeni de mult asa, pentru ca nu mai am prieteni. Poti sa-mi spui Fane.

-Bine, Fane. Cati ani ai?

-55. Arata cu cel putin 10 ani mai batran.

Ziua 5

Father_and_Son____by_Pharamousse

M-am trezit gandindu-ma la copilarie. Mi-am dat seama ca de cate ori imi imaginez sfarsitul, imi amintesc inceputul.  Si e din ce in ce mai greu sa ma gandesc la viitor. Daca intr-adevar va veni sfarsitul eu nu voi fi facut nimic pana in ultima zi, si ultima zi mi-o voi petrece regretand. E de cacat totul.

M-am trezit gandindu-ma la copilarie si la tatal meu. Nu i-am spus niciodata pana acum ca-l iubesc si regret asta. Dar de la el am auzit-o de foarte putine ori. Iar eu am fost intotdeauna rece si n-are cum sa fie vina mea. Eu stiu ca ma iubeste chiar daca n-a spus-o. El insa cred ca se indoieste de asta. Mi-am adus aminte cand ma jucam cu trenuletul electric. Cum il rugam in weekend sa scoata trenuletul din biblioteca si cum construiam sinele impreuna. De fiecare data era interesant, desi de fiecare data era aceeasi forma ovala. Apoi construiam poduri, case, peste sine, din cuburi de lemn. In sfarsit il bagam in priza si locomotiva incepea sa-si traga vagoanele pe sine, iar eu eram atat de fericit. Nici nu-mi dadeam seama de fericire si de bucuria momentului pe care-l imparteam cu el. Foarte tarziu am constientizat aceste momente. Am fost intotdeauna un copil trist, retras si deprimat. El a incercat sa ma scoata din carapacea mea, dar nu a reusit niciodata. N-a reusit sa ma faca sa repar prize sau dispozitive electrice. El le repara pe toate, iar eu mi-am imaginat ca el va fi permanent acolo, asa ca nu va fi nevoie sa repar vreodata o priza.

Acum un an de zile mi-am dat seama pentru prima data ca imbatraneste. I-am vazut pentru prima data ridurile cu sufletul. Probabil ca am inceput sa ma maturizez, pentru ca mi-am spus atunci ca el nu va fi permanent acolo sa ma tina cand ma impiedic. Cand i-am vazut ridurile am simtit o puternica afectiune fata de el, o dragoste pe care n-am mai trait-o pana atunci. Insa inertia atitudinii mele nu m-a lasat sa-I arat acest lucru. Inca nu stie ca-l iubesc.

Mi-am amintit si cum m-a invatat sa merg cu bicicleta, cum tinea bicicleta de sa alergand in spatele meu ca sa nu cad, cum m-a lasat liber si am mers cativa zeci de metri fara sa cad si m-am oprit si m-am uitat fericit si mandru la el.  Mi-am amintit incercarile lui de a ma invata sa inot. N-a reusit niciodata dar in fiecare vara la mare a incercat iar si iar, zilnic. Am invatat pana la urma singur. Asa le-am facut mai pe toate in viata mea, singur, desi altii au incercat sa ma invete.

Mi-am adus aminte de prima data cand am vazut un film porno, erotic pe atunci, impreuna cu el. Nu cred ca aveam mai mult de 7 ani. Era o gagica blonda cu sani imensi, care se mangaia singura. Eu eram doar cu el in camera. M-a intrebat daca-mi place gagica. Am simtit legatura aia masculina, tata-fiu, care se poate intampla doar cand vorbesti despre femei sau repari chestii. Cum n-am reparat niciodata chestii, a ramas discutatul despre femei.

Si acum, cand rar ii cer sfatul, raman de fiecare data uimit de pragmatismul si dreptatea sfaturilor lui. Mi-as dori sa-l ascult mai des, dar din pacate lucrurile nu stau asa. Comportamentul de-un sfert de viata nu-l schimb datorita catorva dorinte.

Intr-o zi o sa-i spun.

Ziua 4

free_to_be_ii_by_isacgoulart-d57kell

4 noiembrie. Care dracu e treaba cu 4 noiembrie asta care-mi apare continuu, ba in vis ba in cele mai ciudate moment din realitate?

Daca ar fi sa fie intr-adevar sfarsitul? Daca pe 4 noiembrie s-ar terminat totul si eu sunt singurul care stie? De ce sa fiu ales tocmai eu pentru a afla asta? Oare am innebunit?

Si sa zicem ca ar fi adevarat. Ce as face altfel? Cu ce mi-ar schimba asta viata? Ce diferenta e ca lumea se va sfarsi pe 4 noiembrie sau se va sfarsi pentru mine peste 50 de ani?

Chiar. Ce as face altfel?

Pai as iubi si as uri mai mult. Unii ar spune probabil ca ura nu are sens, de ce sa-ti pierzi viata urand? Nu stiu, dar eu asta as face. As iubi si as uri cu tot sufletul. As aprecia si as jigni cu tot vocabularul. Mi-as reaminti lista cu toti cei pe care-i detest si care m-au facut sa ma simt intr-adevar ca un cacat in viata asta si as face ceva.

As merge in insulele pe care le visez. N-as vrea sa vad Parisul, nici Londra, nici Viena. Nici macar New York-ul. As vrea sa vad plaje, paduri, cascade si munti. Si n-as vrea s-o fac singur. As vrea sa fac sex pe plaja, la rasarit si la apus, singur cu ea, sau vazuti de toti. Sa tipe, iar tipatul sa i se amestece cu valurile. Sa avem rani pe spate din cauza nisipului si sa nu ne oprim pana ce nu ne opreste ploaia, vantul sau valurile.

Ar trebui sa jefuiesc o banca. Sau daca e prea cliseistic, as jefui altceva. Nu conteaza. Ar trebui sa jefuiesc ceva, pentru ca altfel nu vad cum mi-as putea duce la indeplinire macar o parte din dorinte in timpul asta scurt.

Ar trebui sa-mi fac rost de o masina sport si de o arma.

As vrea sa fac skydiving, dar s-o fac singur, nu cu instructor. Sau daca ar fi sa fie o instructoare, dac-ar avea pana in 30 de ani si as convinge-o sa sarim dezbracati…

As vrea sa pictez din nou.

As vrea sa spun un banc la care sa rada toata lumea. Sa am un auditoriu imens, sa spun un banc, si sa rada toti. Sa vibreze peretii salii de puterea rasetelor.

As incerca toate drogurile care n-au potentialul de a-mi curma viata inainte de termen. Si nu as face-o niciodata in casa.

Nu mi-as uita parintii. Le-as spune ca-i iubesc si ca imi pare rau ca n-au auzit-o pana acum. Le-as multumi pentru tot ce-au facut si i-as convinge ca n-ar fi putut sa faca nimic mai bine decat au facut.

Ziua 3 – Partea a 2-a

smoke_by_catchmepictures-d5igma2

Dupa ce am terminat de fumat tigara, i-am luat mana dreapta in mana mea, am dus-o la buze si am sarutat-o in palma. Apoi m-am intors si am plecat. Nu a zis nimic, nu a strigat dupa mine, nu m-a chemat, nu a soptit, nu a fluierat. M-a lasat sa plec.

Am plecat pe jos fara directie. M-am oprit sa-mi iau un alt pachet de tigari. Le-am cerut pe cele mai tari pe care le aveau, asa ca am primit Marlboro rosu. Mi-am zis ca daca vreau sa simt ceva, macar sa-mi simt plamanii zgariati de fum. Mi-am aprins prima tigara in fata magazinului, am tras lung din ea, am stins-o la jumate si am intrat din nou in magazin sa-mi iau si al doilea pachet. Era seara tarziu si tipa de la casa, la vreo 27 de ani, cam simpla dar deloc proasta din cate i-am putut citi in ochi, parea cam plictisita. Avea cearcanele adanci sub ochi, era palida si mainile-i tremurau, dar privirea ei era inca vie. I-am platit al doilea pachet si cand m-am intors sa plec, m-a intrebat:

-E aproape 10 seara. La ce-ti trebuie doua pachete? Si Marlboro. Fumezi cam mult, nu crezi?

Era prima vanzaotare care a avut vreodata interesul sa se implice in viata mea. Adica, eu as pune probabil intrebarea asta, dar ea, dupa cateva sute de clienti care-I trec zilnic prin fata, de unde pana unde atata interes pentru ce si de ce fac eu.

-Asa mi-a venit acum. Am senzatia ca o sa fie o noapte lunga. Si o noapte lunga nu e la fel fara tigari.

-Crezi ca o sa fie? Sau vrei tu sa fie? Ce, crezi ca daca stai treaz toata noaptea si fumezi doua pachete de tigari, o sa te simti mai bine?

Am strambat din buze, in semn ca “fie ce-o fi, ce-ti pasa?”

-De fapt nu, tu nu vrei sa te simti mai bine. Tu vrei sa te simti mai rau. Tu crezi ca daca-ti faci rau singur o sa uiti ca cineva sau ceva te-a facut sa te simti rau. Crezi ca o sa recapeti controlul asupra destinului tau, nu? Ce prost esti!

-Poftim? Ce treaba ai tu, nu inteleg? Si cum dracu iti permiti sa-mi spui tu mie asta? Si de unde pana unde… Dar am renuntat sa continuu, mi-am zis ca mai bine plec decat sa ma apuc sa o injur pe proasta asta care-si permite sa aiba ea intuitii despre mine.

Am iesit din magazin si a iesit dupa mine:

-Stai asa! N-am vrut sa te jignesc. Dar esti prost. Daca-mi dai o tigara iti spun si de ce.

Si asa nu aveam ce face, si asa ma simteam ca un cacat, am zis, ce naiba, ce mai conteaza un motiv in plus de a ma simti prost:

-Ok, ia o tigara. Vrei Marlboro sau Marlboro? In gand mi-am zis ca mai bine ar fi sa tac decat sa spun asa glume proaste.

-De care vrei tu, mi-a zis, zambindu-mi cald. Avea un zambet din cele cu efect de calmant. Rujul roz de pe buze, unghiile roz, cerceii aia mari si aurii… nimic in aspectul ei fizic nu semana cu o tipa care m-ar putea tine in loc. Si-a aprins tigara si a tras cu pofta, apoi a tusit puternic.

-De cat timp fumezi?

-De acum. M-am apucat acum. Asta e prima tigara.

-De ce?

-Nu vroiam sa te las sa pleci suparat. Cel putin nu mai suparat decat ai venit. Nu am vrut sa te jignesc spunandu-ti ca esti prost. Serios acum, nu pari a fi un fraier oboist. De ce naiba vrei sa stai treaz toata noaptea si mai si planuiesti sa fumezi 2 pachete de tigari? Ce ai de castigat din asta?

-Pai… nimic dar…

-Pun pariu ca e vorba de o gagica nu? Nu? Zi tu ca n-am dreptate. Crezi ca o iubesti nu? Mai devreme te-ai vazut cu ea. Si te asteptai sa inteleaga, sa-si dea seama ca o vrei. Si ea nu te-a bagat in seama. Sau… nu ti-a aratat ca te vrea, nu?

-Sa zicem. Oarecum. Da, mai devreme m-am vazut cu o tipa care-mi place. De fapt… nu ca-mi place. Nu stiu. Daca o iubesc…adica nu o cunosc asa de bine dar… Cred ca o iubesc. Iubesc putinul pe care-l stiu despre ea si as vrea sa stiu mai mult. Dar…

-Dar ti-e teama nu? Si stai permanent in garda si incerci sa joci jocuri ca sa-ti dai seama daca ea te vrea inainte sa-i arati tu ca o vrei. Si mai zici ca nu esti prost? Pai tu crezi ca daca nu simtea la fel mai aveai timp sa joci toate jocurile astea? Ti-ar fi dat de mult cu flit. In fine… mi-am terminat tigara. Tre sa intru inauntru. Nu fii dobitoc. Fa ce simti sa faci si doar atat. Nu mai pierde vremea cu jocuri aiurea. Si cel mai important, nu mai pierde noaptea voit, ca sa fumezi doua pachete de tigari. Acuma serios, zi si tu, cum suna asta?

-Nu stiu, om vedea. Mersi. Esti de treaba. De azi esti vanzatoarea mea favorita.

-Auzi, lasa vrajelile. Mai bine zi-mi ca data viitoare cand vii in magazin o sa-i cumperi ciocolata, nu sa-ti iei doua pachete de tigari.

I-am zambit. S-a apropiat de mine, m-a sarutat pe obraz si mi-a soptit sa nu uit sa traiesc, apoi a plecat.

Am ajuns acasa, mi-am scos tot din buzunare. Am gasit si bonurile de la tigari. Mi-a sarit in ochi ca pe unul din ele nu era scris nimic coherent, erau doar niste cifre si litere aiurea, ca si cum ar fi  avut vreo eroare casa de marcaj. Un singur lucru se intelegea: 4 noiembrie 2013.

ZIUA 3

 bloodlip

M-am trezit cu gandul ca trebuie sa o vad. Cu sentimentul ca daca acel 4 noiembrie din vis ar fi maine, atunci ultimul lucru pe care as vrea sa-l fac ar fi sa-i ating buzele.

Am sunat-o de dimineata si mi-a respins apelul. Cat timp telefonul suna si asteptam ca la celalalt capat sa-I aud vocea somnoroasa, inima mea era intr-o zbatere nebuna. Stiam cum o sa raspunda “aaalllo…” si cum o sa zambesc inainte sa o intreb ce face – prosteasca intrebare avand in vedere ca urma sa o trezesc din somn. Vroiam sa o fac sa zambeasca, cu orice prêt, sa-mi dea mie apoi credit pentru buna dispozitie din cursul zilei. Vroiam sa-mi spuna iar ca m-a visat. Nu a mai facut asta de mult…

Mi-a respins apelul si inima mea s-a oprit pentru o secunda. A sarit o bataie. In mintea mea a disparut orice gand in afara de imaginea ei, cu capul pe perna, cu degetul pe butonul de respingere. Ea n-a simtit nimic si inima nu i-a sarit o bataie. S-a gandit doar ca azi nu are chef sa fiu eu primul lucru pe care-l aude de dimineata.

Am ramas privind in gol, dorindu-mi inapoi bataia de inima pierduta. Stiam ca inima mea nu va mai fi la fel, ca de acum voi fi mereu cu o bataie de inima in urma. Am iesit din casa. Simteam o presiune in minte si nu reuseam sa ma sustrag din golul in care cazusem. Am urcat in lift, si am apasat butonul pentru coborare. In momentul urmator m-am intors cu spatele la usa liftului si dupa o clipa am observat afisul de pe perete: “Liftul nu este functional! Podeaua este subreda si nu poate tine greutate!”. Am intepenit. Primul gand a fost sa deschid usile. N-am facut-o, probabil socul opririi bruste ar fi cauzat ruperea podelei. M-am apucat cu putere de manerele usilor, sperand ca nu se va intampla, ca nu e azi ziua. Am ajuns la parter. Liftul s-a oprit brusc si podeaua s-a miscat cu mine. Am inceput sa transpir si sa-mi revin. Am deschis usile, am iesit in fata blocului si m-am asezat pe jos. Mi-am aprins o tigara si am tras din ea cu pofta. Nu era ultima tigara, dar la naiba, a fost atat de buna. Si din nou, m-am gandit la buzele ei. As fi vrut sa le musc, chiar in momentul ala, sa o musc atat de tare incat sa-i curga sange, sa o doara, iar inima sa-i sara o bataie.

A venit seara , fara sa ma sune inapoi, sa-si ceara scuze ca mi-a respins. Speram sa-mi spuna ca a vrut sa mai doarma, ca visa si nu putea sa vorbeasca, poate ca bause cu o seara inainte si o durea capul… orice, orice numai nu ca nu a avut chef. Nu a sunat, nu a dat mesaj. Din 10 in 10 minute deschideam telefonul si ma uitam la profilul ei pe whatsapp. Era online, dar mie nu-mi scria. Ma uitam la poza ei si o intrebam de ce nu-mi scrie. Nu i-am scris nici eu, doar nu era sa-mi pierd intr-atat orgoliul.

Am plecat spre casa dar am simtit ca nu pot sa resist, ca o iau razna daca situatia ramane asa. Asa ca am schimbat directia. Am luat metroul si am coborat la statia ei. Si am asteptat, fara s-o sun, fara sa-i scriu. Mi-am spus ca trebuie sa se intample, ca va aparea, ca ma va vedea in timp ce urca scarile si ca inima i se va opri, ca i se vor inmuia picioarele si-si va musca buzele, presimtind ca vor fi muscate. Au trecut minute, zeci de minute, ore. Mi-am spus ca voi ramane acolo pana la 22.30. Fumasem aproape un pachet de tigari, ramasese o singura tigara, pe care ma pregatea s-o aprind. Era 22.00. Oameni au inceput sa urce scarile spre iesire, semn ca metroul sosise in statie. Am scos tigara din pachet si am aprins-o. Fumul imi zgaria déjà gatul, ma durea, dar trageam din ea cu o pofta cu atat mai mare.

Atunci am vazut-o. Pe scara rulanta, privind in departare. A ajuns sus si a privit inainte. M-a observat dar nu a avut nicio tresarire. A venit spre mine incet, hotarat. S-a oprit in fata mea, la 10 centimetri de tigara ce se fuma singura intre buzele mele. Era furioasa:

-Ce cauti tu aici?

-Te astept, i-am spus.

-De ce ma aspteti?

-Pentru ca asta trebuia sa fac. Pentru ca vreau sa te vad.

-De ce?

De fiecare data cand ma intreaba de ce, am senzatia ca daca nu ii raspund ce trebuie o sa mi se intample ceva rau, ca e judecatorul ce-mi decide viitorul, iar viitorul atarna permanent de un raspuns. Am facut o pauza, timp in care a continuat sa ma fixeze cu privirea. Am incercat sa privesc in alta parte, dar nu ma lasa, ochii ei erau permanent acolo, asteptand sa dea sentinta.

-Pentru ca imi lipseste o bataie de inima si e vina ta.

-Cum adica?

-Dimineata, cand mi-ai inchis telefonul, inima mi-a sarit o bataie. Si nu o sa mai fie niciodata la fel.

-Exagerezi! Nu aveam chef sa-ti raspund? Ce vrei? Aveam bazdaci. Am. Si pana la urma, de ce sunt obligata sa-ti raspund?

Am avut un moment de tensiune extrema. Imi venea sa…nici nu stiam ce-mi venea, dar vroiam sa fie oricum altfel, numai nu asa. Sa fi reactionat oricum altfel. Nu ca si cum nu i-ar pasa.

Am tras un ultim fum, aproape de chipul ei, de ochii ei amenintatori. Am infruntat-o, am privit-o fara sa clipesc, m-am apropiat si mai mult de ea. Eram la cativa centimetri distanta si i-am suflat fumul pe buzele stranse. In secunda urmatoare am prins-o de mijloc, lipind-o de mine. Mi-am lipit buzele de buzele ei. Erau umede, pline, carnoase,parfumate. Erau buzele din vis. Nu m-a sarutat inapoi. Am muscat-o de buza de jos, strangand-o si mai mult spre mine, si am tinut-o asa pana cand am simtit gustul sangelui ei si o lacrima pe obraz. Nu a tipat, nu a scos niciun sunet si nu m-a impins. I-am dat drumul, s-a departat de mine, a cautat in geanta si a scos pachetul de tigari.

Mai avea o singura tigara si am fumat-o amandoi. Buza ii sangera, filtrul era rosu, la fel si buzele mele. M-a privit si am vazut in ochii ei ca si inimii ei ii lipsea acum o bataie.

ZIUA 2

ziua2

Cobor pe peronul metroului in graba. Toti cei ce asteapta metroul sunt imbracati in haine negre si poarta pe cap un fel de lanterne indreptate in sus. In tunel se aude metroul. Scartaitul metalic si vajaitul devin din ce in ce mai insuportabile. Ma dor timpanele si imi acopar urechile cu mainile, desi toti ceilalti par a nu auzi nimic. Aud vocea care anunta sosirea metroului: “Trenul… ajuge in… directia… lumii”. N-am auzit tot, dar pare ciudat. Trenul asta merge spre Unirii. In fine. Am auzit aiurea.

Ma urc in metrou. Ciudat lucru, niciunul din cei de pe peron nu s-a urcat in acelasi vagon cu mine. O singura persoana, undeva in dreapta mea, la distanta de 6-7 scaune. Pare a fi o femeie, desi nu pot sa fiu sigur. E imbracata inr-o pelerina lunga si are o gluga pe cap. Imi dau seama ca e femeie judecand dupa arcuirea spatelui si pozitia picioarelor. Mainile ii sunt ascunse in vesmant.

Boxele incep sa paraie, apoi se aude un tiuit ascutit. In cateva secunde nu pot sa mai aud nimic. Nici zgomotul metroului, nici boxele, nimic. O tacere perfecta imi cuprinde mintea. Nu pot sa-mi aud nici gandurile…sau nu pot sa gandesc, nu-mi dau seama. Apoi deodata, aud vocea care vesteste directia metroului: “Trenul se indreapta spre statia 4 noiembrie 2013. Pentru alta statie, coborati la urmatoarea oprire.” Ma ridic de pe scaun nedumerit si ma indrept catre usa; cealalta persoana din vagon nu s-a miscat deloc. Trenul ajunge in statie. Pe peron, aceleasi siluete ciudate ca si la statia precedenta, cu aceleasi lanterne pe cap. Unghiurile in care se inclina trupurile lor fac astfel incat lanternele lumineaza in acelasi loc pe tavan. Ma lipesc de geam pentru a vedea ce lumineaza. Pe tavanul metroului scrie cu rosu: “Trenul se indreapta Spre Sfarsitul Lumii”. Un fior terifiant imi trece prin tot corpul, ma doare capul ca si cum as fi strans intr-o menghina, picioarele mi se inmoaie. Apas butonul ce deschide usile insa nimic. Speriat, apas butonul de alarma. Nimic. Trenul incepe sa se miste.

Dinspre cealalta persoana din vagon se aude un murmur. Nu inteleg ce spune. Incerc sa ma dezmeticesc, sa ma concetrez:

-Poftim? Ai spus ceva?

Dinspre ea se aude cea mai feminina voce pe care mi-a mangaiat vreodata auzul:

-Nu poti sa mai faci nimic, asta am spus!

-Ce vrei sa spui?

-Nu vreau sa spun nimic altceva decat ai auzit déjà: Nu mai poti face nimic!

-Nu inteleg ce se intampla…

-Vei intelege curand.

-Unde merge metroul asta? Si de ce a zis mai devreme ca trenul se indreapta Spre Sfarsitul Lumii?

-Tot timpul ai gandit mai mult decat ai facut. Si ce ti-a adus asta? Ai fost vreodata fericit pentru ca ai stiut?

-Nu inteleg. Ma cunosti? Ne stim? Cine esti?

-N-ai inteles niciodata. Cu cat ai stiut mai mult, cu atat mai putin ai inteles. Si chiar daca ai fi inteles. Nu ti-ar fi ajutat la nimic. Tot aici ai fi ajuns. Doar ca poate ai fi fost mai fericit. Asculta, macar acum. Nu mai incerca sa rezolvi dileme. Totul e fara rezolvare.

-Bine, dar…

-Niciun dar. Nimic. Taci!

Ea s-a ridicat usor de pe scaun, cu spatele la mine. A inceput sa murmure un cantec neinteles. Glasul ei este atat de perfect, ca o esenta a feminitatii si erotismului. Si-a dus mana la umar si si-a desprins vesmantul. I-a alunecat incet, pe corp, lasand-o intr-o camasa lunga, alba, de dantela. Unduirile corpului I se intrezaresc prin camasa. Inima a inceput sa-mi bata atat de tare, incat numai calmul glasului ei reuseste sa-mi calmeze pulsul. M-am excitat atat de tare cum nu mi se intamplase niciodata. Imi simt organul pulsand haotic.

Se intoarce usor si se indreapta spre mine, incet. Este perfecta. A ajuns langa mine,  mi-a luat mainile si mi le-a bagat usor, pe sub camasa ei, catre sani. Am simtit viata in ea. I-am simtit caldura si i-am simtit pulsul. I-am simtit mirosul de femeie. Mi-a coborat mana dreapta de pe san, in jos si mi-a dat drumul. Am simtit-o uda, fierbinte. In clitoris i-am simtit bataile inimii. I-am despartit labiile moi cu degetele si am patruns-o cu degetul mijlociu, adanc, apasat, insistent. S-a orpit din fredonat si a gemut. A gemut asa cum nu mai auzisem un geamat pana atunci, iar in palma stanga i-am simtit sfarcul intarinduse.

Mi-a mangaiat fata, pleoapele si buzele, iar atingerea ei era atat de moale si delicata, incat fiecare nerv de pe chipul meu a simtit-o. Si-a coborat mainile spre pieptul meu, apoi mai jos, mi-a desfacut cureaua, mi-a tras pantalonii, si-a ridicat camasa si s-a urcat peste mine. Am simtit-o ca si cand ar fi fost patrunsa pentru prima data, iar vaginul ei a luat forma penisului meu. Nu eram in ea, ci ea era in mine, asa ii simteam toate miscarile, pasiunea, pofta, desfraul. Miscarile ei erau miscarile valurilor, ale crengilor in vant.

Statie dupa statie, fara oprire, oamenii cu lanterne in cap uitandu-se pe geamul vagonului in timp ce trenul incetinea de fiecare data fara sa se opreasca, scrisul acela pe tavan… Iar ea, miscandu-se cu o ritmicitate aritmica deasupra mea, mangaindu-mi pula cu esenta feminitatii ei, o furtuna, in sus si in jos, din ce in ce mai repede, un crescendo ce-mi facea inima sa fie permanent la limita exploziei… Am ejaculat in ea si ea a tipat, aproape animalic, atat de pur. I-am simtit vaginul strangandu-ma, ca si cum ar fi frut sa ma tina acolo, sa ramanem acolo…

In secunda urmatoare am adormit. Sau poate am lesinat. Cu ea in suflet. Mi-am revenit dupa catva timp si disparuse. M-am uitat in jur si nu era nimic. Era gri si pustiu. M-am pipait pe piept si m-a cuprins o durere nebuna. M-am uitat in jos. Pe piept aveam scris, cu litere arse in carne: 4 noiembrie 2013.

Cand m-am trezit din vis eram transpirat si ma durea pieptul. Mi-am amintit tot, fiecare detaliu. Iar ea, corpul ei, atingerea ei, totul ramasesera in realitate in mine. Mi-am trecut degetele peste piept si simteam literele, desi nu erau acolo.

Nu am vorbit cu nimeni. Am deschis o sticla de vodka, un cui, si am ramas toata ziua asa…

 

 

Ziua 1

End-Of-The-World-

M-am trezit cu greu din somn dupa cel mai de cacat vis pe care l-am avut vreodata. Nu se  intampla nimic special, nici actiune, nici drama, nici sex, nici nimic. Mergeam pe strada si pe toate blocurile erau panouri publicitare care anuntau sfarsitul lumii. Pe 4 noiembrie 2013. Atat. Si visul asta a durat toata noaptea. Nu puteam sa ma trezesc, nu puteam sa fac nimic altceva decat sa merg mai departe si sa incerc sa nu mai citesc prostia aia de text ce anunta sfarsitul.

M-am trezit atat de deprimat incat mi s-a facut scarba de mine cand m-am uitat in oglinda. M-am urat. Mi-am urat moaca, chelia, privirea, barba, cosurile. M-am uitat mai adanc si mi-am urat si sufletul, si gandurile. Gandeam ca ma urasc si uram pana si faptul ca gandesc asta. Un om care se uraste nu mai are ce cauta pe planeta asta. Nu mai are niciun rost. Ura nu va trece, si va uri si pe altii. Va fi permanent o energie care deranjeaza universul si bunul mers al lucrurilor.

M-am gandit  sa ma sinucid. Apoi mi-am dat seama ca am mai gandit asta, ca e recurent  si ca n-o sa fac niciodata asta. M-am urat si pentru asta. Pentru ca sunt prea slab ca s-o fac, dar totusi o gandesc atat de des. Nici macar nu mi-am mai imaginat cum m-as sinucide.

Cu cat treceau minutele, cu atat ma afundam mai adanc in depresie, ca intr-o groapa stramta si intunecata care iti strange trupul si sufletul pana cand doare atat de tare incat vrei sa se opreasca totul, sa incetezi sa mai fii.

Am decis sa nu ma duc la serviciu. Mi-am inchis telefonul si mi-am spus ca o sa gasesc o scuza mai tarziu, ca oricum mi-e indiferent jobul pe care-l am, ca de atatea ori am zis ca-mi dau demisia, incat nici nu mai conteaza cu cine ma cert si daca ma dau afara. Mai bine sa ma dea afara decat sa ma priveasca cu dezamagirea aia: “Omule, ti-am dat de munca, iti dau bani, si nici macar o urma de respect nu poti sa ai?”

Am deschis laptopul si am intrat pe YouPorn . Am dat search “rape”. Nimic. De cacat. Niciun videoclip cu viol? Am cautat “violent”. Bun: “Violent face fuck”, “Blonde wife violently fisted in her loose  cunt”, “Violent orgasms with three men”. Perfect, asta sa fie, play. O urata fututa in toate gaurile, o fata chinuita si lacrimi in ochi. Mi s-a sculat instant. Am inceput  s-o frec in timp ce ma uitam si mi se facea din ce in ce mai scarba de filmul ala, de mine, de viata, de tot. Mi-am dat drumul pe ecran, chiar in momentul in care fata uratei era acoperita de sperma din toate partile. Inima imi batea atat de tare si m-a cuprins o asemenea tristete, un asemenea gol, o singuratate atat de dureroasa, incat m-am dus intr-un colt, cu fata la perete, am inchis ochii strans, mi-am tinut respiratia, si in negrul violent din minte a aparut imaginea din vis: SFARSITUL LUMII! 4 NOIEMBRIE 2013!