Ziua 9 – continuare

by 4noiembrie

palm

La prima statie s-a asezat in fata mea un tigan. A scos o sticla de tuica si 2 pahare. Mi-a intins unul, fara sa spuna nimic. M-am uitat fix la el. Am stiut ca o sa-mi spuna o poveste. Am apucat paharul si mi-a turnat. L-a dat pe primul pe gat si mi-a spus din priviri ca trebuia sa fac acelasi lucru. L-am baut. M-am inrosit la fata si mi s-au umezit ochii. N-am putut sa ma abtin din tusit si mi-a zambit:

-Tu vrei sa pleci intr-o aventura si nu esti in stare sa bei o tuica?

-Da, bre. Lumea nu mai bea tuica. Si lumea nu mai pleaca in aventuri.

-Lumea a uitat ca se poate pleca in aventuri. Singura lor modalitate de a pleca intr-o aventura acum e televizorul. Apoi ies si beau. Sau beau inainte. Dar nu tuica. Si cu siguranta nu traiesc aventuri reale.

-Auzi da matale de unde si pana unde ai ajuns asa filosof?

-Cand o sa treci prin cate am trecut eu n-o sa-i mai zici filosofie.

-Pai spune-mi. Avem tot timpul.

-Cobor la urmatoarea statie. Haide sa-ti citesc in palma mai bine.

Am inceput sa rad:

-Tigancile stiu ca citesc in palma. Sau se fac ca citesc in palma. Da de-un tigan care citeste in palma n-am mai auzit pana acum.

El nu radea. Nu zambea macar.

-Imi dai pachetul tau de tigari si iti citesc. Si o sa-ti dai seama tu mai tarziu daca a meritat sau nu.

-Ce naiba. Bine. O sa fie amuzant.

Mi-a luat palma dreapta si s-a incruntat. Timp de 2 minute nu a spus nimic. Il vedeam doar cum se adanceste intr-o concentrate stranie, ca si cum ar fi incercat sa desluseasca un mister grozav. Mainile lui erau dure, asemeni atingerii pamantului uscat. Nu era o atingere umana. M-au trecut fiori reci. Dupa cateva minute si-a luat privirea in sfarsit de pe palma mea:

-Vrei sa zbori. Acum vrei sa zbori. Crezi ca asta te-ar elibera. Dar tu vrei sa te eliberezi de tine. N-ai avut o viata trista. Dar n-ai fost nici fericit. Nu ti-ai gasit niciodata locul. Nici cu ai tai, nici cu prieteni.

Nu mai eram nici amuzat, nici glumet, nici vesel, doar… intrigat si cumva trist. Omul asta stie lucrurile astea uitandu-se in palma mea? Oare chiar asa trebuia sa fie? Imi era scris? E totul scris deja?

-O sa se schimbe multe lucruri. Multe n-o sa mai fie la fel. Dar ai de asteptat. N-o sa se intample acum si n-o sa se intample cand vrei tu. Ai rabdare! O sa cunosti pe cineva. Curand. Are parul rosu si ochii ca cerul. Si o sa te invete sa zbori. Si dupa o sa o iei pe alt drum.

-Am visat de multe ori ceva. Am visat ca lumea o sa se termine lumea pe 4 noiembrie. Poti sa vezi si asta?

-Nu stiu. Ca sa-ti spun asta ar trebui sa-mi dai mai mult de un pachete de tigari. Si incepe sa rada. Atat de tare, ca toti ceilalti din vagon s-au intors si s-au uitat contrariati spre noi.

Trenul a inceput sa incetineasca. Urma statia lui. S-a ridicat si i-am strans mana de pamant. Nu mi-a mai zis nimic. Mi-a mai pus doar un pahar de tuica si mi-a facut semn sa-l dau peste cap. El n-a baut.

Ma uitam la mersul lui in timp ce iesea din vagon si incercam sa-mi imaginez care ar fi putut sa-i fie povestea. Nu am avut timp de ganduri, insa. Cand a deschis usa vagonului, a lasat sa intre o fata, apoi a iesit. Era roscata. In timp ce se apropia am vazut ca fata-i era acoperita de pistrui. S-a asezat peste culoar, pe scaunul paralel cu al meu. S-a intors spre mine, si i-am vazut ochii. Erau atat de albastri ca ar fi putut ingheta vulcani si topi ghetari. Privirea a durat mai putin de o clipa. A scos o carte din rucsac si nu m-a mai privit…