ZIUA 3

by 4noiembrie

 bloodlip

M-am trezit cu gandul ca trebuie sa o vad. Cu sentimentul ca daca acel 4 noiembrie din vis ar fi maine, atunci ultimul lucru pe care as vrea sa-l fac ar fi sa-i ating buzele.

Am sunat-o de dimineata si mi-a respins apelul. Cat timp telefonul suna si asteptam ca la celalalt capat sa-I aud vocea somnoroasa, inima mea era intr-o zbatere nebuna. Stiam cum o sa raspunda “aaalllo…” si cum o sa zambesc inainte sa o intreb ce face – prosteasca intrebare avand in vedere ca urma sa o trezesc din somn. Vroiam sa o fac sa zambeasca, cu orice prêt, sa-mi dea mie apoi credit pentru buna dispozitie din cursul zilei. Vroiam sa-mi spuna iar ca m-a visat. Nu a mai facut asta de mult…

Mi-a respins apelul si inima mea s-a oprit pentru o secunda. A sarit o bataie. In mintea mea a disparut orice gand in afara de imaginea ei, cu capul pe perna, cu degetul pe butonul de respingere. Ea n-a simtit nimic si inima nu i-a sarit o bataie. S-a gandit doar ca azi nu are chef sa fiu eu primul lucru pe care-l aude de dimineata.

Am ramas privind in gol, dorindu-mi inapoi bataia de inima pierduta. Stiam ca inima mea nu va mai fi la fel, ca de acum voi fi mereu cu o bataie de inima in urma. Am iesit din casa. Simteam o presiune in minte si nu reuseam sa ma sustrag din golul in care cazusem. Am urcat in lift, si am apasat butonul pentru coborare. In momentul urmator m-am intors cu spatele la usa liftului si dupa o clipa am observat afisul de pe perete: “Liftul nu este functional! Podeaua este subreda si nu poate tine greutate!”. Am intepenit. Primul gand a fost sa deschid usile. N-am facut-o, probabil socul opririi bruste ar fi cauzat ruperea podelei. M-am apucat cu putere de manerele usilor, sperand ca nu se va intampla, ca nu e azi ziua. Am ajuns la parter. Liftul s-a oprit brusc si podeaua s-a miscat cu mine. Am inceput sa transpir si sa-mi revin. Am deschis usile, am iesit in fata blocului si m-am asezat pe jos. Mi-am aprins o tigara si am tras din ea cu pofta. Nu era ultima tigara, dar la naiba, a fost atat de buna. Si din nou, m-am gandit la buzele ei. As fi vrut sa le musc, chiar in momentul ala, sa o musc atat de tare incat sa-i curga sange, sa o doara, iar inima sa-i sara o bataie.

A venit seara , fara sa ma sune inapoi, sa-si ceara scuze ca mi-a respins. Speram sa-mi spuna ca a vrut sa mai doarma, ca visa si nu putea sa vorbeasca, poate ca bause cu o seara inainte si o durea capul… orice, orice numai nu ca nu a avut chef. Nu a sunat, nu a dat mesaj. Din 10 in 10 minute deschideam telefonul si ma uitam la profilul ei pe whatsapp. Era online, dar mie nu-mi scria. Ma uitam la poza ei si o intrebam de ce nu-mi scrie. Nu i-am scris nici eu, doar nu era sa-mi pierd intr-atat orgoliul.

Am plecat spre casa dar am simtit ca nu pot sa resist, ca o iau razna daca situatia ramane asa. Asa ca am schimbat directia. Am luat metroul si am coborat la statia ei. Si am asteptat, fara s-o sun, fara sa-i scriu. Mi-am spus ca trebuie sa se intample, ca va aparea, ca ma va vedea in timp ce urca scarile si ca inima i se va opri, ca i se vor inmuia picioarele si-si va musca buzele, presimtind ca vor fi muscate. Au trecut minute, zeci de minute, ore. Mi-am spus ca voi ramane acolo pana la 22.30. Fumasem aproape un pachet de tigari, ramasese o singura tigara, pe care ma pregatea s-o aprind. Era 22.00. Oameni au inceput sa urce scarile spre iesire, semn ca metroul sosise in statie. Am scos tigara din pachet si am aprins-o. Fumul imi zgaria déjà gatul, ma durea, dar trageam din ea cu o pofta cu atat mai mare.

Atunci am vazut-o. Pe scara rulanta, privind in departare. A ajuns sus si a privit inainte. M-a observat dar nu a avut nicio tresarire. A venit spre mine incet, hotarat. S-a oprit in fata mea, la 10 centimetri de tigara ce se fuma singura intre buzele mele. Era furioasa:

-Ce cauti tu aici?

-Te astept, i-am spus.

-De ce ma aspteti?

-Pentru ca asta trebuia sa fac. Pentru ca vreau sa te vad.

-De ce?

De fiecare data cand ma intreaba de ce, am senzatia ca daca nu ii raspund ce trebuie o sa mi se intample ceva rau, ca e judecatorul ce-mi decide viitorul, iar viitorul atarna permanent de un raspuns. Am facut o pauza, timp in care a continuat sa ma fixeze cu privirea. Am incercat sa privesc in alta parte, dar nu ma lasa, ochii ei erau permanent acolo, asteptand sa dea sentinta.

-Pentru ca imi lipseste o bataie de inima si e vina ta.

-Cum adica?

-Dimineata, cand mi-ai inchis telefonul, inima mi-a sarit o bataie. Si nu o sa mai fie niciodata la fel.

-Exagerezi! Nu aveam chef sa-ti raspund? Ce vrei? Aveam bazdaci. Am. Si pana la urma, de ce sunt obligata sa-ti raspund?

Am avut un moment de tensiune extrema. Imi venea sa…nici nu stiam ce-mi venea, dar vroiam sa fie oricum altfel, numai nu asa. Sa fi reactionat oricum altfel. Nu ca si cum nu i-ar pasa.

Am tras un ultim fum, aproape de chipul ei, de ochii ei amenintatori. Am infruntat-o, am privit-o fara sa clipesc, m-am apropiat si mai mult de ea. Eram la cativa centimetri distanta si i-am suflat fumul pe buzele stranse. In secunda urmatoare am prins-o de mijloc, lipind-o de mine. Mi-am lipit buzele de buzele ei. Erau umede, pline, carnoase,parfumate. Erau buzele din vis. Nu m-a sarutat inapoi. Am muscat-o de buza de jos, strangand-o si mai mult spre mine, si am tinut-o asa pana cand am simtit gustul sangelui ei si o lacrima pe obraz. Nu a tipat, nu a scos niciun sunet si nu m-a impins. I-am dat drumul, s-a departat de mine, a cautat in geanta si a scos pachetul de tigari.

Mai avea o singura tigara si am fumat-o amandoi. Buza ii sangera, filtrul era rosu, la fel si buzele mele. M-a privit si am vazut in ochii ei ca si inimii ei ii lipsea acum o bataie.