4 noiembrie

La Sfarsitul Lumii

Month: June, 2013

Ziua 10

Nu stiu daca ma asteptam sa vina sau mai degraba imi imaginam ca destinul nu o sa fie de partea mea nici de data asta, pentru ca de cand am ajuns in gara pana in dimineata asta mi-au trecut mii de ganduri si scenarii prin minte. Probabil ca speram dar nu aveam incredere ca o sa se intample. Probabil m-am obisnuit cu prostul mers al lucrurilor atata timp incat m-ar fi surprins iremediabil ca la un moment dat sa mearga si bine. Si mai ales un moment atat de asteptat.

Cert e ca n-a venit. Si am asteptat. 10 minute, jumatate de ora, o ora… timp in care am analizat in detaliu gustul fiecarui fum din tigara, in total aproape un pachet, am analizat chipurile siluetelor ce treceau pe langa mine… Gara din Brasov nu e mizeria din Bucuresti. Nu ai senzatia ca trebuie sa stai continuu cu mana pe portofel in timp ce infuleci din picioare un mecpuisor udat cu apa cu aroma de cola. In Brasov parca iti vine chiar sa te asezi. Nu te simti amentintat din toate partile, gata s-o iei la fuga in momentul urmator.

Am asteptat si cea de-a doua ora. Incepea sa-mi fie clar ca nu mai apare, dar inertia nu ma lasa sa ma misc. Imi ziceam ca poate s-a-ntamplat ceva, cumva, ca avea legatura cu treaba pe care o avea de facut aseara. Eram prost din nou. Si-mi zisese sa n-o iau personal. Dar cum naiba s-o iau altfel, cand vorbesc cu mine despre mine? M-am infuriat. M-am infuriat pentru ca pentru a nu stiu cata oara crezusem si sperasem. Stiam de mult ca nu trebuie sa mai fac asta. Am facut de atatea ori pacte cu mine pe tema asta. Am pierdut pariuri si mi-am tras singur suturi in cur. De fiecare data am zis ca e ultima.

Cand am acceptat ca nu mai vine si m-am resemnat, am decis sa plec totusi la Sibiu. Adica nu mai avea rost sa sar cu parasuta, dupa ce plecasem din Bucuresti atat de convins si entuziasmat de asta iar ea a reusit in cateva cuvinte sa ma faca sa mi se para o idee atat de proasta.

 

Ziua 9 – continuare 2

red_haired_girl_by_rainyrose23-d5iwllo

 

A trecut un sfert de ora fara sa ma mai uit spre ea. M-am intrebat ce-as putea sa-i spun. N-am fost niciodata prea buna la astfel de lucruri. Nu m-am bagat niciodata in seama atunci cand mi-a placut de o ea, cu atat mai mult cand am gasit-o interesanta. Motivul principal e teama ca ea sa ma creada neinteresant, cand eu de fapt ma cred interesant. Sau teama sa fiu expediat inainte de a apuca sa vada daca sunt sau nu interesant. In fine, motivele pot continua, cert e ca mi-a fost de fiecare data aproape imposibil sa vorbesc cu cineva la modul asta. Dar avand in vedere ca timpul se scurge acum mult mai repede decat ar fi trebuit, mi-am spus ca trebuie sa incerc si asta.

M-am ridicat de pe scaun si am facut un pas pe culoarul vagonului. Mi s-a uscat gura instantaneu si inima a inceput sa-mi bata atat de tare incat imi venea greu pana si sa respir. Asa nu aveam cum sa-i vorbesc. M-am indreptat spre toaleta si m-am intristat. “Atat de idiot sunt! Inca, sunt atat de idiot!”. Cred ca am stat 5 minute in toaleta infecta a vagonului, uitandu-ma in oglinda. Am vrut sa ma spal pe fata, dar mi-am dat seama la timp de infectia care trebuie sa fi fost apa din bazinul trenului. Eram transpirat, trist, urat. Ce as fi putut sa pierd. Ce as mai fi putut sa pierd in situatia asta.

Am iesit si m-am indreptat incet spre locul meu. M-am oprit in dreptul ei. Ea citea in continuare, nici macar un gest de sustragere de la lectura. M-am asezat in fata ei, uitandu-ma spre ea. Daca m-ar fi privit atunci sau mi-ar fi spus ceva as fi inghetat complet. N-as fi putut sa-i raspund absolut nimic si cel mai probabil as fi afisat un ranjet retardat care ar fi facut-o sa se intoarca inapoi in carte.

Si-a ridicat privirea abia dupa cateva minute. Nu mi-a zambit decat din coltul stang al buzelor, rece, amuzat, indiferent, departe. Nu i-am raspuns la zambet. Nu i-am spus nimic. I-am sustinut doar privirea. Era singurul lucru pe care-l puteam face, nu pentru ca as fi simtit inauntrul meu forta necesara, ci pentru ca acolo eram si pentru ca inertia m-a ajutat macar cu atat. M-am uitat la ea fara sa clipesc, incercand sa ma abtin de la a-mi intoarce privirea, desi asta imi doream, sa nu ma fi asezat, sa nu ma fi pus in situatia aia de cacat din care imi venea atat de greu sa mai ies. Mi-am dat seama ca eu m-am asezat langa ea. Ca astepta ceva si daca n-as fi facut nimic as fi fost cu atat mai penibil.

-Daca ai fi preferat sa citesti, imi pare rau. Dar acum s-a intamplat asta, n-am cum sa dau timpul inapoi. Buna, eu sunt Tudor.

Ea a zambit. De data asta parca nu atat de rece si nu atat de indiferent, dar niciun fel de emotie nu se putea desprinde din mimica ei, oricum. Au fost cateva secunde in care n-a spus nimic, timp in care eu incercam sa-mi imaginez ce ar fi putut raspunde si care ar trebui sa fie replica mea in consecinta.

-Ti-a luat ceva.

Da, multumesc pentru replica mi-am spus. M-ai ajutat mai mult de-o gramada. Ce naiba vrei sa auzi? Mai bine m-as ridica si as pleca. Dar ar trebui sa ma mut din vagonul asta. Ar trebui sa-mi iau ghiozdanul. As fi ametit. Sigur m-as impiedica sau as face ceva de genul asta. Cacat!

-Nu ma asteptam sa reusesc asta inainte sa ajungem la Brasov, sincer sa fiu.

-Ti-ai trecut testul?

-Mai bine mai devreme decat mai tarziu.

-Scuza-mi cliseul… Nu l-am trecut. Nu stiu. Nu era un test. Vroiam sa vorbesc cu tine. Nu stiu daca ti se va parea ciudat sau… In fine, nu conteaza. Tiganul care a iesit cand ai intrat tu… l-ai vazut?

-Da.

-Mi-a spus ca voi cunoaste o fata cu parul de foc. Aaa, mi-a citit in palma. Am uitat sa-ti spun asta.

A inceput sa rada.

-Vorbesc serios. Stiu. E ciudat, un tigan care citeste in palma. Dar s-a intamplat. Si mi-a spus ca  voi intalni o fata cu parul de foc. Si ai intrat in vagon tocmai cand el a plecat. Tie cum ti s-ar parea asta?

-Da, bine… Ioana ma cheama. Unde mergi? Aaa, da stai ca mi-ai zis. La Brasov. Ce treaba ai acolo?

-Ma duc sa sar cu parasuta.

-De ce? Ai senzatia ca viata ta nu are sens si ai nevoie de adrenalina? Ai nevoie de chestii care sa te scoata din monotonie? Nu e putin cam previzibil? Adica serios, nu puteai sa gasesti nimic mai original de atat?

-Si ce ti s-ar parea tie asa interesant? Incomparabil mai bine si mai original decat saritul cu parasuta.

-Ai putea sa mergi la fiecare din cei care iti sunt aproape, care te-au ajutat in viata ta de care esti asa de nemultumit, sa-ti dai seama ce inseamna ei pentru tine si sa le spui. Sa le spui cu ce te-au ajutat si de ce ii apreciezi. Ce crezi despre ei si ca le multumesti. Si ca le datorezi o schimbare in bine in  viata ta la un moment dat.

-Suna ca si cum m-as pregati de moarte.

-Pentru ca asa vezi tu lucrurile. Poate suna ca si cum te-ai pregati de viata. Gandeste-te la asta. Gandeste-te cum s-ar simti ei si cum te-ai simti tu in consecinta.  Mergi si sari cu parasuta. Dar cand vei ateriza si te vei linisti vei vedea ca nu ti-a adus nimic asta. Vei fi acelasi om ca si pana atunci. Eu ma intorc la lectura. Tu mergi la locul tau si gandeste-te la ce vrei. Si cand intram in Brasov vino inapoi si spune-mi ce ai hotarat.

M-am mutat inapoi pe locul meu si din nou, nu m-am mai uitat spre ea tot drumul. Mii de ganduri mi-au trecut prin minte si nu am putut fixa nici macar unul. Ne apropiam de Brasov si eu nu aveam ce sa-i spun. Am intrat in Brasov si trebuia sa-i spun ceva. M-am asezat in fata ei.

-Ei bine? Ce ai sa faci?

-Vino cu mine la Sibiu.

-Poftim?

-Nu ma mai duc sa sar cu parasuta. Dar vreau sa mergi cu mine la Sibiu. Nu ma intreba de ce, cum, ce fel. N-am facut niciodata asa ceva. Spune-mi, mergi?

-Am ceva de facut in Brasov astazi.

Ma pregateam sa ma intristez. Din nou, pentru a nu stiu cata oara.

-Dar daca astepti pana maine putem merge. Iti pot recomanda cateva locuri dragute in Brasov daca vrei.

-Ma descurc. Cum facem? Ne vedem maine dimineata pe peron? La 7? Mancam ceva si asteptam trenul spre Sighisoara?

-Da.

-Si… imi dai numarul tau?

-Nu e nevoie. Voi fi aici. Si daca nu voi fi, sa nu o iei personal. Da-ti seama ca viata nu e naravul tau de moment.