4 noiembrie

La Sfarsitul Lumii

Category: Uncategorized

Ziua 10

Nu stiu daca ma asteptam sa vina sau mai degraba imi imaginam ca destinul nu o sa fie de partea mea nici de data asta, pentru ca de cand am ajuns in gara pana in dimineata asta mi-au trecut mii de ganduri si scenarii prin minte. Probabil ca speram dar nu aveam incredere ca o sa se intample. Probabil m-am obisnuit cu prostul mers al lucrurilor atata timp incat m-ar fi surprins iremediabil ca la un moment dat sa mearga si bine. Si mai ales un moment atat de asteptat.

Cert e ca n-a venit. Si am asteptat. 10 minute, jumatate de ora, o ora… timp in care am analizat in detaliu gustul fiecarui fum din tigara, in total aproape un pachet, am analizat chipurile siluetelor ce treceau pe langa mine… Gara din Brasov nu e mizeria din Bucuresti. Nu ai senzatia ca trebuie sa stai continuu cu mana pe portofel in timp ce infuleci din picioare un mecpuisor udat cu apa cu aroma de cola. In Brasov parca iti vine chiar sa te asezi. Nu te simti amentintat din toate partile, gata s-o iei la fuga in momentul urmator.

Am asteptat si cea de-a doua ora. Incepea sa-mi fie clar ca nu mai apare, dar inertia nu ma lasa sa ma misc. Imi ziceam ca poate s-a-ntamplat ceva, cumva, ca avea legatura cu treaba pe care o avea de facut aseara. Eram prost din nou. Si-mi zisese sa n-o iau personal. Dar cum naiba s-o iau altfel, cand vorbesc cu mine despre mine? M-am infuriat. M-am infuriat pentru ca pentru a nu stiu cata oara crezusem si sperasem. Stiam de mult ca nu trebuie sa mai fac asta. Am facut de atatea ori pacte cu mine pe tema asta. Am pierdut pariuri si mi-am tras singur suturi in cur. De fiecare data am zis ca e ultima.

Cand am acceptat ca nu mai vine si m-am resemnat, am decis sa plec totusi la Sibiu. Adica nu mai avea rost sa sar cu parasuta, dupa ce plecasem din Bucuresti atat de convins si entuziasmat de asta iar ea a reusit in cateva cuvinte sa ma faca sa mi se para o idee atat de proasta.

 

Ziua 9 – continuare 2

red_haired_girl_by_rainyrose23-d5iwllo

 

A trecut un sfert de ora fara sa ma mai uit spre ea. M-am intrebat ce-as putea sa-i spun. N-am fost niciodata prea buna la astfel de lucruri. Nu m-am bagat niciodata in seama atunci cand mi-a placut de o ea, cu atat mai mult cand am gasit-o interesanta. Motivul principal e teama ca ea sa ma creada neinteresant, cand eu de fapt ma cred interesant. Sau teama sa fiu expediat inainte de a apuca sa vada daca sunt sau nu interesant. In fine, motivele pot continua, cert e ca mi-a fost de fiecare data aproape imposibil sa vorbesc cu cineva la modul asta. Dar avand in vedere ca timpul se scurge acum mult mai repede decat ar fi trebuit, mi-am spus ca trebuie sa incerc si asta.

M-am ridicat de pe scaun si am facut un pas pe culoarul vagonului. Mi s-a uscat gura instantaneu si inima a inceput sa-mi bata atat de tare incat imi venea greu pana si sa respir. Asa nu aveam cum sa-i vorbesc. M-am indreptat spre toaleta si m-am intristat. “Atat de idiot sunt! Inca, sunt atat de idiot!”. Cred ca am stat 5 minute in toaleta infecta a vagonului, uitandu-ma in oglinda. Am vrut sa ma spal pe fata, dar mi-am dat seama la timp de infectia care trebuie sa fi fost apa din bazinul trenului. Eram transpirat, trist, urat. Ce as fi putut sa pierd. Ce as mai fi putut sa pierd in situatia asta.

Am iesit si m-am indreptat incet spre locul meu. M-am oprit in dreptul ei. Ea citea in continuare, nici macar un gest de sustragere de la lectura. M-am asezat in fata ei, uitandu-ma spre ea. Daca m-ar fi privit atunci sau mi-ar fi spus ceva as fi inghetat complet. N-as fi putut sa-i raspund absolut nimic si cel mai probabil as fi afisat un ranjet retardat care ar fi facut-o sa se intoarca inapoi in carte.

Si-a ridicat privirea abia dupa cateva minute. Nu mi-a zambit decat din coltul stang al buzelor, rece, amuzat, indiferent, departe. Nu i-am raspuns la zambet. Nu i-am spus nimic. I-am sustinut doar privirea. Era singurul lucru pe care-l puteam face, nu pentru ca as fi simtit inauntrul meu forta necesara, ci pentru ca acolo eram si pentru ca inertia m-a ajutat macar cu atat. M-am uitat la ea fara sa clipesc, incercand sa ma abtin de la a-mi intoarce privirea, desi asta imi doream, sa nu ma fi asezat, sa nu ma fi pus in situatia aia de cacat din care imi venea atat de greu sa mai ies. Mi-am dat seama ca eu m-am asezat langa ea. Ca astepta ceva si daca n-as fi facut nimic as fi fost cu atat mai penibil.

-Daca ai fi preferat sa citesti, imi pare rau. Dar acum s-a intamplat asta, n-am cum sa dau timpul inapoi. Buna, eu sunt Tudor.

Ea a zambit. De data asta parca nu atat de rece si nu atat de indiferent, dar niciun fel de emotie nu se putea desprinde din mimica ei, oricum. Au fost cateva secunde in care n-a spus nimic, timp in care eu incercam sa-mi imaginez ce ar fi putut raspunde si care ar trebui sa fie replica mea in consecinta.

-Ti-a luat ceva.

Da, multumesc pentru replica mi-am spus. M-ai ajutat mai mult de-o gramada. Ce naiba vrei sa auzi? Mai bine m-as ridica si as pleca. Dar ar trebui sa ma mut din vagonul asta. Ar trebui sa-mi iau ghiozdanul. As fi ametit. Sigur m-as impiedica sau as face ceva de genul asta. Cacat!

-Nu ma asteptam sa reusesc asta inainte sa ajungem la Brasov, sincer sa fiu.

-Ti-ai trecut testul?

-Mai bine mai devreme decat mai tarziu.

-Scuza-mi cliseul… Nu l-am trecut. Nu stiu. Nu era un test. Vroiam sa vorbesc cu tine. Nu stiu daca ti se va parea ciudat sau… In fine, nu conteaza. Tiganul care a iesit cand ai intrat tu… l-ai vazut?

-Da.

-Mi-a spus ca voi cunoaste o fata cu parul de foc. Aaa, mi-a citit in palma. Am uitat sa-ti spun asta.

A inceput sa rada.

-Vorbesc serios. Stiu. E ciudat, un tigan care citeste in palma. Dar s-a intamplat. Si mi-a spus ca  voi intalni o fata cu parul de foc. Si ai intrat in vagon tocmai cand el a plecat. Tie cum ti s-ar parea asta?

-Da, bine… Ioana ma cheama. Unde mergi? Aaa, da stai ca mi-ai zis. La Brasov. Ce treaba ai acolo?

-Ma duc sa sar cu parasuta.

-De ce? Ai senzatia ca viata ta nu are sens si ai nevoie de adrenalina? Ai nevoie de chestii care sa te scoata din monotonie? Nu e putin cam previzibil? Adica serios, nu puteai sa gasesti nimic mai original de atat?

-Si ce ti s-ar parea tie asa interesant? Incomparabil mai bine si mai original decat saritul cu parasuta.

-Ai putea sa mergi la fiecare din cei care iti sunt aproape, care te-au ajutat in viata ta de care esti asa de nemultumit, sa-ti dai seama ce inseamna ei pentru tine si sa le spui. Sa le spui cu ce te-au ajutat si de ce ii apreciezi. Ce crezi despre ei si ca le multumesti. Si ca le datorezi o schimbare in bine in  viata ta la un moment dat.

-Suna ca si cum m-as pregati de moarte.

-Pentru ca asa vezi tu lucrurile. Poate suna ca si cum te-ai pregati de viata. Gandeste-te la asta. Gandeste-te cum s-ar simti ei si cum te-ai simti tu in consecinta.  Mergi si sari cu parasuta. Dar cand vei ateriza si te vei linisti vei vedea ca nu ti-a adus nimic asta. Vei fi acelasi om ca si pana atunci. Eu ma intorc la lectura. Tu mergi la locul tau si gandeste-te la ce vrei. Si cand intram in Brasov vino inapoi si spune-mi ce ai hotarat.

M-am mutat inapoi pe locul meu si din nou, nu m-am mai uitat spre ea tot drumul. Mii de ganduri mi-au trecut prin minte si nu am putut fixa nici macar unul. Ne apropiam de Brasov si eu nu aveam ce sa-i spun. Am intrat in Brasov si trebuia sa-i spun ceva. M-am asezat in fata ei.

-Ei bine? Ce ai sa faci?

-Vino cu mine la Sibiu.

-Poftim?

-Nu ma mai duc sa sar cu parasuta. Dar vreau sa mergi cu mine la Sibiu. Nu ma intreba de ce, cum, ce fel. N-am facut niciodata asa ceva. Spune-mi, mergi?

-Am ceva de facut in Brasov astazi.

Ma pregateam sa ma intristez. Din nou, pentru a nu stiu cata oara.

-Dar daca astepti pana maine putem merge. Iti pot recomanda cateva locuri dragute in Brasov daca vrei.

-Ma descurc. Cum facem? Ne vedem maine dimineata pe peron? La 7? Mancam ceva si asteptam trenul spre Sighisoara?

-Da.

-Si… imi dai numarul tau?

-Nu e nevoie. Voi fi aici. Si daca nu voi fi, sa nu o iei personal. Da-ti seama ca viata nu e naravul tau de moment.

Ziua 9 – continuare

palm

La prima statie s-a asezat in fata mea un tigan. A scos o sticla de tuica si 2 pahare. Mi-a intins unul, fara sa spuna nimic. M-am uitat fix la el. Am stiut ca o sa-mi spuna o poveste. Am apucat paharul si mi-a turnat. L-a dat pe primul pe gat si mi-a spus din priviri ca trebuia sa fac acelasi lucru. L-am baut. M-am inrosit la fata si mi s-au umezit ochii. N-am putut sa ma abtin din tusit si mi-a zambit:

-Tu vrei sa pleci intr-o aventura si nu esti in stare sa bei o tuica?

-Da, bre. Lumea nu mai bea tuica. Si lumea nu mai pleaca in aventuri.

-Lumea a uitat ca se poate pleca in aventuri. Singura lor modalitate de a pleca intr-o aventura acum e televizorul. Apoi ies si beau. Sau beau inainte. Dar nu tuica. Si cu siguranta nu traiesc aventuri reale.

-Auzi da matale de unde si pana unde ai ajuns asa filosof?

-Cand o sa treci prin cate am trecut eu n-o sa-i mai zici filosofie.

-Pai spune-mi. Avem tot timpul.

-Cobor la urmatoarea statie. Haide sa-ti citesc in palma mai bine.

Am inceput sa rad:

-Tigancile stiu ca citesc in palma. Sau se fac ca citesc in palma. Da de-un tigan care citeste in palma n-am mai auzit pana acum.

El nu radea. Nu zambea macar.

-Imi dai pachetul tau de tigari si iti citesc. Si o sa-ti dai seama tu mai tarziu daca a meritat sau nu.

-Ce naiba. Bine. O sa fie amuzant.

Mi-a luat palma dreapta si s-a incruntat. Timp de 2 minute nu a spus nimic. Il vedeam doar cum se adanceste intr-o concentrate stranie, ca si cum ar fi incercat sa desluseasca un mister grozav. Mainile lui erau dure, asemeni atingerii pamantului uscat. Nu era o atingere umana. M-au trecut fiori reci. Dupa cateva minute si-a luat privirea in sfarsit de pe palma mea:

-Vrei sa zbori. Acum vrei sa zbori. Crezi ca asta te-ar elibera. Dar tu vrei sa te eliberezi de tine. N-ai avut o viata trista. Dar n-ai fost nici fericit. Nu ti-ai gasit niciodata locul. Nici cu ai tai, nici cu prieteni.

Nu mai eram nici amuzat, nici glumet, nici vesel, doar… intrigat si cumva trist. Omul asta stie lucrurile astea uitandu-se in palma mea? Oare chiar asa trebuia sa fie? Imi era scris? E totul scris deja?

-O sa se schimbe multe lucruri. Multe n-o sa mai fie la fel. Dar ai de asteptat. N-o sa se intample acum si n-o sa se intample cand vrei tu. Ai rabdare! O sa cunosti pe cineva. Curand. Are parul rosu si ochii ca cerul. Si o sa te invete sa zbori. Si dupa o sa o iei pe alt drum.

-Am visat de multe ori ceva. Am visat ca lumea o sa se termine lumea pe 4 noiembrie. Poti sa vezi si asta?

-Nu stiu. Ca sa-ti spun asta ar trebui sa-mi dai mai mult de un pachete de tigari. Si incepe sa rada. Atat de tare, ca toti ceilalti din vagon s-au intors si s-au uitat contrariati spre noi.

Trenul a inceput sa incetineasca. Urma statia lui. S-a ridicat si i-am strans mana de pamant. Nu mi-a mai zis nimic. Mi-a mai pus doar un pahar de tuica si mi-a facut semn sa-l dau peste cap. El n-a baut.

Ma uitam la mersul lui in timp ce iesea din vagon si incercam sa-mi imaginez care ar fi putut sa-i fie povestea. Nu am avut timp de ganduri, insa. Cand a deschis usa vagonului, a lasat sa intre o fata, apoi a iesit. Era roscata. In timp ce se apropia am vazut ca fata-i era acoperita de pistrui. S-a asezat peste culoar, pe scaunul paralel cu al meu. S-a intors spre mine, si i-am vazut ochii. Erau atat de albastri ca ar fi putut ingheta vulcani si topi ghetari. Privirea a durat mai putin de o clipa. A scos o carte din rucsac si nu m-a mai privit…

Ziua 9

Train__in_color_by_Parawan

Au trecut atatea zile si inca nu reusesc sa fac nimic care sa conteze. E usor sa zic “da, de azi o sa traiesc pentru moment, o sa traiesc clipa, n-o sa-mi mai pese de altceva…”. Dar ce fac cu inertia, ce fac cu obisnuinta, ce fac cu oamenii pe care-i iubesc? Sunt lucruri care ma tin in loc sau conteaza de fapt mai mult decat clipa? Cand lumea se va sfarsi ce voi avea? In ultimul moment, ce voi avea? Si daca traiesc pentru moment, atunci oare nu acel ultim moment trebuie sa fie cel mai insemnat dintre toate? Ce face un moment sa conteze cu adevarat?

E joi. Ora 10 dimineata. Mi-am impachetat cateva haine, mi-am luat rucsacul si am iesit pe usa. Plec sa sar cu parasuta. N-am niciun plan asa ca ma asez in fata blocului pe o banca. Scot telefonul si dau search. Google e cel mai util prieten. La Brasov se sare de la 4000. Perfect.

In metrou sunt aia boemi care merg la munca dupa ora 9. Aia care au impresia ca trezitul devreme e cel mai groaznic lucru din lume. Aia care mai si zambesc totusi. Are o parte buna si trezitul mai tarziu. Nu mai e metroul mortilor vii si depresivilor cu ochii rosii ce dorm cu capul sprijinit de metalul rece al barelor. Nu mai e metroul corporatistilor la salopeta-costum sugrumati de cravate prea scurte, innodate aiurea cu cinci centimetri mai sus de curea, costumati prea devreme, prea de tineri. N-ar trebui sa iti iei costumul pe tine, corporatistule, daca nu esti in stare sa-ti legi un nod la cravata!

De cealalta parte a vagonului se aseaza o tipa. Simpatica. Nu-mi pot imagina ce-i cu ea. Ce face? Unde se duce? E roscata, are o coada impletita pe o parte. Ochii aproape negri, innegriti de mister. Tricou negru si blugi largi, gri. Pantofi cu tot. Rosii. Se uita in stanga si in dreapta si zambeste spre oameni, pentru ea, ca si cum ar stii ea ce-i in neregula cu toti. Isi invarte coada pe aratatorul mainii stangi, iar cu dreapta noteaza din cand in cand ceva intr-un carnetel asezat pe genunchi.

Stie ca ma uit la ea, desi nu s-a uitat inapoi pana acum. Simt ca stie si ca printre zambetele de superioritate la adresa alora din metrou imi zambeste si mie.  Numai atunci i se arcuiesc complet buzele. Apoi isi ridica privirea spre mine si ramane asa, fixandu-ma…Muncii, Iancului, Stefan… ma priveste, o privesc, intrerupti uneori de idiotii ce se plimba prin metrou, patrunzand uneori cu privirea prin corpurile insignifiante ale celorlalti, pentru a ne intalni din nou la mijloc. Ochii mei i-au spus tot, iar ea nu a raspuns nimic. Apoi mi-a spus ceva, dar intr-o limba pe care n-o recunsteam. Apoi s-a uitat spre carnetel si a inceput sa deseneze. Am ramas gol. Gara de Nord. Ridica spre mine carnetelul. “MA BUCUR PENTRU TINE!”

I-am zambit, m-am ridicat si am iesit din vagon. Am facut cativa pasi, apoi m-am intors in directia in care era. Isi reluase rolul de moralist mut.

Mi-am luat bilet spre Brasov, o cafea, un pachet de tigari. M-am sprijinit de un stalp si pentru o ora si ceva mi-am luat rolul de moralist mut.

Intr-0 joi la ora 12 spre Brasov nu-s chiar asa de multi oameni in tren. Oricum, m-am urcat si le-am spus din priviri ca-s prosti cu totii, ca sa am de la ce sa ma razgandesc pe parcursul calatoriei. Nu mi-am luat nimic de citit si nici muzica in urechi. Doar sunetul sacadat si enervant al rotilor de tren pe sine si murmurul neinteles al oamenilor din vagon.

La prima statie s-a asezat in fata mea un tigan. A scos o sticla de tuica si 2 pahare. Mi-a intins unul, fara sa spuna nimic. M-am uitat fix la el. Am stiut ca o sa-mi spuna o poveste. Am apucat paharul si mi-a turnat. L-a dat pe primul pe gat si mi-a spus din priviri ca trebuia sa fac acelasi lucru. L-am baut. M-am inrosit la fata si mi s-au umezit ochii. N-am putut sa ma abtin din tusit si mi-a zambit:

-Tu vrei sa pleci intr-o aventura si nu esti in stare sa bei o tuica?

Ziua 8

Hands_by_FlawedWorkofArt

M-am trezit incercand sa raspund unei intrebari ce probabil sta pe limba multora dintre noi. Multi dintre noi nu stiu insa ca mai avem de trait atat de putin. Si daca ar sti ca va veni sfarsitul, tot n-ar incerca sa raspunda.

De ce facem lucrurile asa de complicate? De ce nu e nimic simplu, cand ar putea sa fie? De ce nu suntem niciodata sinceri. Tot timpul complicam lucrurile in asa fel incat ajungem ghemuri de sentimente si idei incalcite, legate intre ele, fara sansa de a le mai dezlega si a fi vreodata fericiti.

De ce ne ambitionam sa facem scenarii si variante, sa jucam sah cu noi insine incercand sa descoperim cine si dupa cate mutari va fi castigator. De fiecare data pierdem, pentru ca in jocul asta nu exista castigator, exista doar timp pierdut in van, cand sunt alte, multe alte atatea lucruri atat de usoare si simple, la indemana, naturale, evidente.

Nu ne place sa vedem adevarul. Suntem pierduti in fata adevarului interior asa ca niciun adevar nu este posibil. Totul se desfasoara plecand de la premise gresite, majoritatea dintre ele cu potential de mini drame. Suntem actori prosti ce nu-si stiu rolul si improvizeaza rusinati de potentiala reactie negativa a unui public, inconstienti ca publicul iubeste orice i se ofera atata timp cat e exagerat sau dramatic.

Suntem mici si ne jucam cu lucruri si idei ce ne fac sa parem mari, sub falsa impresie ca exista ceva ce conteaza mai mult decat frumusetea lucrurilor simple. Suntem si mai mici cand totul se naruie sub ochii nostri si nu mai intelegem nimic. Si ar fi atat de simplu sa iesim afara, sa privim primavara in vant si vantul in copaci. Si oameni ce misuna. Si toti au drame. Si-s tristi cu totii. Toti fac planuri, uneltesc, incearca. In fiecare dintre noi e un razboi. In fiecare e o drama sau o comedie. Dar nimic nu e niciodata simplu.

Ziua 7

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..Void_by_xfact

Ziua 6

Mi-am spus ca astazi trebuie sa fac ceva altfel. Sa fac ceva ce n-am mai facut de mult.

M-am trezit, m-am pus blugii si tricoul preferat, mi-am pus castile in urechi si am iesit din casa. Am plecat pe jos, fara directie. Ascultam Massive Attack si ma simteam ca in visul vietii mele.

Nu m-am gandit la nimic special. Mi-am adus aminte ca-mi place sa privesc oamenii pe strada. De fiecare data cand vad un om trist, suparat, imi pare ca-I stiu povestea vietii. Oamenii fericiti ma nedumeresc insa. Ce motive ar avea sa fie veseli? Si este vorba oare despre o fericire de moment sau ei chiar se simt bine cu viata lor?

Am ajuns la Mec si mi-am cumparat o cafea. Am baut-o pe terasa, tremurand in frig. Oamenii intrau si ieseau si cativa dintre ei s-au uitat nedumerit la mine, intrebandu-se ce caut singur, in frig, pe terasa. Se intrebau daca-s nebun sau doar ciudat. Le-am raspuns din priviri ca da.

La un moment dat a aparut un cersetor batran. M-a intrebat daca-I dau bani. Primul instinct a fost sa-l along. Apoi mi-am dat seama ca trebuie sa fac lucrurile altfel. I-am spus ca nu-I dau bani, dar ca ii voi lua de mancare. Mi-a spus sa-I iau ce ma lasa inima. I-am cumparat 4 hamburgeri, doua portii de cartofi si o bere. I le-am oferit si m-am asezat la masa cu el.

A inceput sa manance, insa contrar asteptarilor mele, nu a infulecat ce i-am oferit. Dupa toate aparentele, nu-si pierduse respectul de sine, desi locuia pe strazi. Mi-a spus sa iau si eu un hamburger. Am refuzat, dar a insistat, si a spus ca nu va mai manca nimic daca nu mananc si eu cu el.

-Bine, o sa mananc cu tine. Cum te cheama?

-Stefan. Stefan Iosif. Prietenii imi spun Fane. Nu mi-a mai spus nimeni de mult asa, pentru ca nu mai am prieteni. Poti sa-mi spui Fane.

-Bine, Fane. Cati ani ai?

-55. Arata cu cel putin 10 ani mai batran.

Ziua 5

Father_and_Son____by_Pharamousse

M-am trezit gandindu-ma la copilarie. Mi-am dat seama ca de cate ori imi imaginez sfarsitul, imi amintesc inceputul.  Si e din ce in ce mai greu sa ma gandesc la viitor. Daca intr-adevar va veni sfarsitul eu nu voi fi facut nimic pana in ultima zi, si ultima zi mi-o voi petrece regretand. E de cacat totul.

M-am trezit gandindu-ma la copilarie si la tatal meu. Nu i-am spus niciodata pana acum ca-l iubesc si regret asta. Dar de la el am auzit-o de foarte putine ori. Iar eu am fost intotdeauna rece si n-are cum sa fie vina mea. Eu stiu ca ma iubeste chiar daca n-a spus-o. El insa cred ca se indoieste de asta. Mi-am adus aminte cand ma jucam cu trenuletul electric. Cum il rugam in weekend sa scoata trenuletul din biblioteca si cum construiam sinele impreuna. De fiecare data era interesant, desi de fiecare data era aceeasi forma ovala. Apoi construiam poduri, case, peste sine, din cuburi de lemn. In sfarsit il bagam in priza si locomotiva incepea sa-si traga vagoanele pe sine, iar eu eram atat de fericit. Nici nu-mi dadeam seama de fericire si de bucuria momentului pe care-l imparteam cu el. Foarte tarziu am constientizat aceste momente. Am fost intotdeauna un copil trist, retras si deprimat. El a incercat sa ma scoata din carapacea mea, dar nu a reusit niciodata. N-a reusit sa ma faca sa repar prize sau dispozitive electrice. El le repara pe toate, iar eu mi-am imaginat ca el va fi permanent acolo, asa ca nu va fi nevoie sa repar vreodata o priza.

Acum un an de zile mi-am dat seama pentru prima data ca imbatraneste. I-am vazut pentru prima data ridurile cu sufletul. Probabil ca am inceput sa ma maturizez, pentru ca mi-am spus atunci ca el nu va fi permanent acolo sa ma tina cand ma impiedic. Cand i-am vazut ridurile am simtit o puternica afectiune fata de el, o dragoste pe care n-am mai trait-o pana atunci. Insa inertia atitudinii mele nu m-a lasat sa-I arat acest lucru. Inca nu stie ca-l iubesc.

Mi-am amintit si cum m-a invatat sa merg cu bicicleta, cum tinea bicicleta de sa alergand in spatele meu ca sa nu cad, cum m-a lasat liber si am mers cativa zeci de metri fara sa cad si m-am oprit si m-am uitat fericit si mandru la el.  Mi-am amintit incercarile lui de a ma invata sa inot. N-a reusit niciodata dar in fiecare vara la mare a incercat iar si iar, zilnic. Am invatat pana la urma singur. Asa le-am facut mai pe toate in viata mea, singur, desi altii au incercat sa ma invete.

Mi-am adus aminte de prima data cand am vazut un film porno, erotic pe atunci, impreuna cu el. Nu cred ca aveam mai mult de 7 ani. Era o gagica blonda cu sani imensi, care se mangaia singura. Eu eram doar cu el in camera. M-a intrebat daca-mi place gagica. Am simtit legatura aia masculina, tata-fiu, care se poate intampla doar cand vorbesti despre femei sau repari chestii. Cum n-am reparat niciodata chestii, a ramas discutatul despre femei.

Si acum, cand rar ii cer sfatul, raman de fiecare data uimit de pragmatismul si dreptatea sfaturilor lui. Mi-as dori sa-l ascult mai des, dar din pacate lucrurile nu stau asa. Comportamentul de-un sfert de viata nu-l schimb datorita catorva dorinte.

Intr-o zi o sa-i spun.

Ziua 4

free_to_be_ii_by_isacgoulart-d57kell

4 noiembrie. Care dracu e treaba cu 4 noiembrie asta care-mi apare continuu, ba in vis ba in cele mai ciudate moment din realitate?

Daca ar fi sa fie intr-adevar sfarsitul? Daca pe 4 noiembrie s-ar terminat totul si eu sunt singurul care stie? De ce sa fiu ales tocmai eu pentru a afla asta? Oare am innebunit?

Si sa zicem ca ar fi adevarat. Ce as face altfel? Cu ce mi-ar schimba asta viata? Ce diferenta e ca lumea se va sfarsi pe 4 noiembrie sau se va sfarsi pentru mine peste 50 de ani?

Chiar. Ce as face altfel?

Pai as iubi si as uri mai mult. Unii ar spune probabil ca ura nu are sens, de ce sa-ti pierzi viata urand? Nu stiu, dar eu asta as face. As iubi si as uri cu tot sufletul. As aprecia si as jigni cu tot vocabularul. Mi-as reaminti lista cu toti cei pe care-i detest si care m-au facut sa ma simt intr-adevar ca un cacat in viata asta si as face ceva.

As merge in insulele pe care le visez. N-as vrea sa vad Parisul, nici Londra, nici Viena. Nici macar New York-ul. As vrea sa vad plaje, paduri, cascade si munti. Si n-as vrea s-o fac singur. As vrea sa fac sex pe plaja, la rasarit si la apus, singur cu ea, sau vazuti de toti. Sa tipe, iar tipatul sa i se amestece cu valurile. Sa avem rani pe spate din cauza nisipului si sa nu ne oprim pana ce nu ne opreste ploaia, vantul sau valurile.

Ar trebui sa jefuiesc o banca. Sau daca e prea cliseistic, as jefui altceva. Nu conteaza. Ar trebui sa jefuiesc ceva, pentru ca altfel nu vad cum mi-as putea duce la indeplinire macar o parte din dorinte in timpul asta scurt.

Ar trebui sa-mi fac rost de o masina sport si de o arma.

As vrea sa fac skydiving, dar s-o fac singur, nu cu instructor. Sau daca ar fi sa fie o instructoare, dac-ar avea pana in 30 de ani si as convinge-o sa sarim dezbracati…

As vrea sa pictez din nou.

As vrea sa spun un banc la care sa rada toata lumea. Sa am un auditoriu imens, sa spun un banc, si sa rada toti. Sa vibreze peretii salii de puterea rasetelor.

As incerca toate drogurile care n-au potentialul de a-mi curma viata inainte de termen. Si nu as face-o niciodata in casa.

Nu mi-as uita parintii. Le-as spune ca-i iubesc si ca imi pare rau ca n-au auzit-o pana acum. Le-as multumi pentru tot ce-au facut si i-as convinge ca n-ar fi putut sa faca nimic mai bine decat au facut.

Ziua 3 – Partea a 2-a

smoke_by_catchmepictures-d5igma2

Dupa ce am terminat de fumat tigara, i-am luat mana dreapta in mana mea, am dus-o la buze si am sarutat-o in palma. Apoi m-am intors si am plecat. Nu a zis nimic, nu a strigat dupa mine, nu m-a chemat, nu a soptit, nu a fluierat. M-a lasat sa plec.

Am plecat pe jos fara directie. M-am oprit sa-mi iau un alt pachet de tigari. Le-am cerut pe cele mai tari pe care le aveau, asa ca am primit Marlboro rosu. Mi-am zis ca daca vreau sa simt ceva, macar sa-mi simt plamanii zgariati de fum. Mi-am aprins prima tigara in fata magazinului, am tras lung din ea, am stins-o la jumate si am intrat din nou in magazin sa-mi iau si al doilea pachet. Era seara tarziu si tipa de la casa, la vreo 27 de ani, cam simpla dar deloc proasta din cate i-am putut citi in ochi, parea cam plictisita. Avea cearcanele adanci sub ochi, era palida si mainile-i tremurau, dar privirea ei era inca vie. I-am platit al doilea pachet si cand m-am intors sa plec, m-a intrebat:

-E aproape 10 seara. La ce-ti trebuie doua pachete? Si Marlboro. Fumezi cam mult, nu crezi?

Era prima vanzaotare care a avut vreodata interesul sa se implice in viata mea. Adica, eu as pune probabil intrebarea asta, dar ea, dupa cateva sute de clienti care-I trec zilnic prin fata, de unde pana unde atata interes pentru ce si de ce fac eu.

-Asa mi-a venit acum. Am senzatia ca o sa fie o noapte lunga. Si o noapte lunga nu e la fel fara tigari.

-Crezi ca o sa fie? Sau vrei tu sa fie? Ce, crezi ca daca stai treaz toata noaptea si fumezi doua pachete de tigari, o sa te simti mai bine?

Am strambat din buze, in semn ca “fie ce-o fi, ce-ti pasa?”

-De fapt nu, tu nu vrei sa te simti mai bine. Tu vrei sa te simti mai rau. Tu crezi ca daca-ti faci rau singur o sa uiti ca cineva sau ceva te-a facut sa te simti rau. Crezi ca o sa recapeti controlul asupra destinului tau, nu? Ce prost esti!

-Poftim? Ce treaba ai tu, nu inteleg? Si cum dracu iti permiti sa-mi spui tu mie asta? Si de unde pana unde… Dar am renuntat sa continuu, mi-am zis ca mai bine plec decat sa ma apuc sa o injur pe proasta asta care-si permite sa aiba ea intuitii despre mine.

Am iesit din magazin si a iesit dupa mine:

-Stai asa! N-am vrut sa te jignesc. Dar esti prost. Daca-mi dai o tigara iti spun si de ce.

Si asa nu aveam ce face, si asa ma simteam ca un cacat, am zis, ce naiba, ce mai conteaza un motiv in plus de a ma simti prost:

-Ok, ia o tigara. Vrei Marlboro sau Marlboro? In gand mi-am zis ca mai bine ar fi sa tac decat sa spun asa glume proaste.

-De care vrei tu, mi-a zis, zambindu-mi cald. Avea un zambet din cele cu efect de calmant. Rujul roz de pe buze, unghiile roz, cerceii aia mari si aurii… nimic in aspectul ei fizic nu semana cu o tipa care m-ar putea tine in loc. Si-a aprins tigara si a tras cu pofta, apoi a tusit puternic.

-De cat timp fumezi?

-De acum. M-am apucat acum. Asta e prima tigara.

-De ce?

-Nu vroiam sa te las sa pleci suparat. Cel putin nu mai suparat decat ai venit. Nu am vrut sa te jignesc spunandu-ti ca esti prost. Serios acum, nu pari a fi un fraier oboist. De ce naiba vrei sa stai treaz toata noaptea si mai si planuiesti sa fumezi 2 pachete de tigari? Ce ai de castigat din asta?

-Pai… nimic dar…

-Pun pariu ca e vorba de o gagica nu? Nu? Zi tu ca n-am dreptate. Crezi ca o iubesti nu? Mai devreme te-ai vazut cu ea. Si te asteptai sa inteleaga, sa-si dea seama ca o vrei. Si ea nu te-a bagat in seama. Sau… nu ti-a aratat ca te vrea, nu?

-Sa zicem. Oarecum. Da, mai devreme m-am vazut cu o tipa care-mi place. De fapt… nu ca-mi place. Nu stiu. Daca o iubesc…adica nu o cunosc asa de bine dar… Cred ca o iubesc. Iubesc putinul pe care-l stiu despre ea si as vrea sa stiu mai mult. Dar…

-Dar ti-e teama nu? Si stai permanent in garda si incerci sa joci jocuri ca sa-ti dai seama daca ea te vrea inainte sa-i arati tu ca o vrei. Si mai zici ca nu esti prost? Pai tu crezi ca daca nu simtea la fel mai aveai timp sa joci toate jocurile astea? Ti-ar fi dat de mult cu flit. In fine… mi-am terminat tigara. Tre sa intru inauntru. Nu fii dobitoc. Fa ce simti sa faci si doar atat. Nu mai pierde vremea cu jocuri aiurea. Si cel mai important, nu mai pierde noaptea voit, ca sa fumezi doua pachete de tigari. Acuma serios, zi si tu, cum suna asta?

-Nu stiu, om vedea. Mersi. Esti de treaba. De azi esti vanzatoarea mea favorita.

-Auzi, lasa vrajelile. Mai bine zi-mi ca data viitoare cand vii in magazin o sa-i cumperi ciocolata, nu sa-ti iei doua pachete de tigari.

I-am zambit. S-a apropiat de mine, m-a sarutat pe obraz si mi-a soptit sa nu uit sa traiesc, apoi a plecat.

Am ajuns acasa, mi-am scos tot din buzunare. Am gasit si bonurile de la tigari. Mi-a sarit in ochi ca pe unul din ele nu era scris nimic coherent, erau doar niste cifre si litere aiurea, ca si cum ar fi  avut vreo eroare casa de marcaj. Un singur lucru se intelegea: 4 noiembrie 2013.